Cum poti invata limba engleza de acasa

   
Posibilitatea de a calatorii intr-o alta tara sau poate de a iti gasi un loc de munca acolo, pe langa schimbarile normale: clima, cultura, norme sociale,  pe care trebuie sa le respecti, aduce cu sine o mare problema, cum comunic cu localnicii?  Evident ca nu poti folosi limba natala in orice context, asa ca este este musai sa cunosti o limba straina, indicat ar fi sa stii cel putin una de circulatie internationala (engleza, franceza) sau limba care se vorbeste in tara in care vei merge.
     Personal, prefer prima varianta, deoarece nu ma vad in veci vorbid limba germana, spre exemplu, simt ca ma depaseste, nu mi se potriveste, iar gramatica si pronuntia lor ma exaspereaza.
O foarte mare atractie o am spre cultura si civilizatia franceza si ca atare vorbesc fluent aceasta limba, dar sunt extrem de interesata sa pot folosii si engleza in conversatii. Din pacate, nu ma numar printre cei care au avut norocul de "engleza" in scoala, deoarece atunci era doar pentru anumite clase, asa ca am ramas cu regretul asta, si cum consider in prezent ca nu trebuie sa ai regrete in viata, m-am apucat de studierea limbii cu pricina.
     In studentie, pentru a castiga un ban, am fost pentru o vreme profesor suplinitor de limba franceza, asa ca modalitatea de invatare a unei limbi straine o stiam, teoria ca teoria, dar cu practica e mai greu!
    Ma vad anul trecut cu dorinta de a invata ceva nou si cum imi place sa fac liste si listute, am trecut pe una dintre ele, cele cateva regrete pe care le am si de care vreau sa scap, unul dintre ele, cum am spus este un curs engleza.
     In prima faza, am facut ceea ce face toata lumea, adica:

  • am luat un manual de limba engleza pentru incepatori,
  • am inceput sa invat verbele "a fi" si "a avea", baza invatarii oricarei limbi straine,
  • am inceput sa invat timpurile verbelor,
  • incet-incet, am citit despre substantiv, adverb,
  • am facut niste exercitii scrise in cartea cu pricina,
  • m-am mai uitat la cateva filmulete, sa invat pronuntia, chipurile si in final, m-am blocat, deoarece nu avea cine sa imi corecteze greselile, nu intelegeam de ce raspunsurile mele nu erau intotdeauna precum cele din carte si nici pronuntia, nu era la nivelul pe care il doream eu, asa ca avand si serviciu si putin timp liber am renuntat.
De curand, navigand pe diverse site-uri , am descoperit ca exista cursuri de engleza online, pe care le poti face de acasa, aspectul asta de acasa, ma intereseaza in mod deosebit, fiindca pot invata atunci cand am timp liber, nu depind de un program fix, iar modul in care este conceput cursul ma avantajeaza, asta deoarece combinatia dintre notiunile de gramatica, lexic, exercitii si testari, mai ales testariele, facute sub indrumarea  unui profesor de engleza,  sunt extrem de importante pentru cimentarea noilor notiuni. 
Vom vedea cum va decurge dorinta mea de a invata o noua limba straina, dar sunt increzatoare ca va fi bine, oricum intotdeauna primul pas este cel mai greu in orice activitate.
Articol scris pentru Spring Super Blog 2017.

Comentarii

Trimiteți un comentariu